Arhivă pentru poeme

Poeme in Luceafarul de dimineaţă

Posted in Uncategorized with tags , , on martie 8, 2010 by Octavian Soviany

mi-a apărut un grupaj de poeme  in revista Luceafărul de dimineaţă.

1. mihai

E

pe jumătate

cărunt.

Varsă scrumierele,

adună sticlele şi

paharele goale.

Mătură

şi  spală pe jos,

spală şi mătură.

Câteodată cerşeşte ţigări.

Râgâie a ceapă şi a

salam ieftin.

Iar seara se uită la

lună ca la o

jimblă mare şi

proaspătă de secară.

Apoi pescuieşte

de pe buza unui pahar

un gândăcel auriu

care mişcă uşor

din elitre.

2. inginerul

În noaptea când a

murit inginerul

nici o stea nu s-a

clintit de la locul ei.

Beţivii din rahova

au băut ca de obicei

până la ora închiderii.

Au bătut încruntaţi

cărţile de şeptic

ameninţându-se pe

furiş cu cuţitele.

Nu se vedea nicăieri

nici servieta lui jerpelită

în care-şi purta diploma

pe care obişnuia

să o treacă din

mână în mână,

urlând că a fost

inginer şi

şef de şantier.

Nu-l credea nimeni.

Se obişnuise să fie

umilit şi bătut.

Acum probabil că

îi arată lui Dumnezeu

diplomele lui zdrenţuite

şi îi cere

– dacă se poate –

o cinzeacă de vodcă.

3. emil

emil a murit îngheţat

într-o noapte de iarnă

pe scările unui bloc.

Avea cancer la gât

şi cu vocea lui şuierată

care parcă venea

de undeva din sierra morena

povestea de

generaţia lui nichita şi de

spectacolele lui pintilie.

Spunea că moartea

e o sală de cinema

cu ecranul cernit

unde plasatoarele poartă

insigne naziste şi nume

celebre de lagăre.

Când şi-a dat sufletul

tocmai visa o secvenţă

dintr-un film de

tarkovski.

În buzunar i-au găsit

trei ţigări scuturate

şi o fotografie îngălbenită,

cu dedicaţie,

de la clody berthola.

restul puteti citi aici

marii oameni ai revolutiilor

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , , on februarie 12, 2010 by Octavian Soviany

felix nicolau imi face o prezentare a carnetelului de poezie aici. ceea ce mi-a adus aminte de o poza facuta la Graz.

si cateva poeme din carnetel (mai ales ca dupa ce am primit cartea Fidel Castro – biografie pe 2 voci am intrat din nou in fervoarea „revolutionara”):

6. rosa luxemburg

Ei spuneau

că nu e treaba unei femei

să scrie broşuri plicticoase

despre lupta de clasă.

Am trăit singură multă vreme

printre bărbile lor lungi de

conspiratori, care

în faţa scrumierelor pline

de mucuri

vorbeau despre socialism.

Iar ceilalţi m-au omorât

pentru că eram femeie

şi nu

pentru că eram comunistă.

Uneori izbutesc

să-mi scot pământul din gură

şi să cânt în şoaptă

Internaţionala. 

 

7. vladimir  ilici lenin

 

Eu

am fost

inima revoluţiei,

linia dreaptă a

revoluţiei.

Pe urmă am

cunoscut

scaunul cu rotile,

neputinţa şi

boala.

De un timp m-am mutat

într-o casă de

sticlă

şi,

ca-n nopţile lungi de la smolnîi,

vorbesc cu istoria,

iar uneori mă gândesc

cu invidie la

tovarăşii mei.

Ei s-au acoperit cu pământul.

Toţi s-au acoperit cu

pământul şi cu

materia.

Cel puţin

nu sunt la vedere.

 

8. lev davâdovici troţki

Pe mine

m-au omorât birocraţii.

Am învăţat singur

strategia şi tactica, toată arta

războiului. Am iubit câmpurile roşii de luptă,

şi femeile triste.

Pe urmă

am aşteptat  în zadar

revoluţia mondială. Ultima mea femeie

avea

ovarele pline de fluturi,

semăna cu drapelele roşii

care flutură

deasupra kremlinului

în nopţile noastre de

iarnă.

Sângele meu a udat

pământul aspru şi tare din

mexic. Când m-au găsit

aveam pe frunte,

zugrăvită cu sânge,

o stea în cinci colţuri.

(…)

10. ernesto che guevara

Îmi plăceau

focurile de

tabără singuratice

lângă care bărbaţii

vorbesc despre bătălii,

mestecând între dinţi

frunze de coca.

Martoră-i santa clara:

am fost un bărbat!

şi iată că

pot putrezi

liniştit şi senin:

despre mine

s-au făcut multe cântece.

iarasi revin

Posted in Uncategorized with tags , , , , , , on octombrie 4, 2008 by Octavian Soviany

inca o revenire ce trebuie notata in catastif. sfarsitul lui august a fost ciudat, depresiv usor sufocant. dar din 13 sept am fost din nou liber. mi-am recapatat fortele si ma simt excelent. asa ca acum scriu si aici.

– pe 15 oct (miercuri) se reia deja celebrul Cenaclu EURIDICE condus de Marin Mincu de data asta la Biblioteca metropolitana Bucuresti (sau sadoveanu la pta Romana). vor citi poeta Ofelia Prodan (a luat anul acesta premiul revistei Luceafarul pt poezie) si Cristina Stancu (nedebutata, dar promitatoare, eleva mea). va astept (pe cei care duceau dorul unui cenaclu). de la ora 18 cred.

– 24-25 oct (vineri, sambata) voi participa la Zilele Revistei Familia  de la Oradea prezidate de Ioan Moldovan si Traian Stef. abia astept sa merg la Oradea unde nu am mai fost niciodata (desi o sa mi se urasca de mers pe tren..)

– pe 27 oct (luni) de la ora tot 18 va astept la Casa Monteoru la Clubul Dramaturgilor prezidat de Mircea Ghitulescu unde cea mai recenta piesa a mea de teatru va avea prima sa lectura in fata publicului * cu actori profesionisti si regizor. si eu sunt emotionat – piesa e absolut dementa si cred ca e greu sa fie jucata. vom vedea. se numeste „lectia de anatomie a doctorului orfeu”.

si uite niste poeme mai recente – sa nu uitati ca sunt poet si nu critic.

Sărbătorile neputinţei

 

I.

Ne-ascundem sărăcia prin mansarde

Şi ne vorbim de-o vreme prin tăceri

Plămânii noştri-s sparţi de bulvarde

De bitum care duc spre nicăieri

 

Şi-n cântecele noastre de oraş

Scheletele cuvintelor sunt roşii

Cămăşi de forţă-i strâng de gât pe laşi

Iar ciuma premiază curajoşii

 

Cu epoleţi frumoşi de mercenar

Când îşi arată printre gratii pumnii

Din tâmpla spartă-a îngerilor sar

Pe tastele computerelor plumbii

 

Prin aburi vineţii de halogen

Care aduc cu mâzga şi cu zloata

Ca versurile unui schizofren

Ce-ncearcă să îşi muşte beregata

 

Cînd confundăm amiezele cu zorii

Cu ochii noştri mici de oameni gri

În timp ce năpârlesc stihuitorii

Iar odele aduc a puşcării

 

II.

S-a dus la dracu toată elocinţa

Iar sunetele pier ca-ntr-un abis

Poetul braţ la braţ cu neputinţa

La ora asta umblă prin paris

 

Ca doi apaşi cu creştetele ninse

Şi buzele strâmbate-n chip şi fel

Ei cântă ca armatele învinse

Un cântec melancolic de bordel

 

Ce spune depre viaţă că e tristă

Şi picură de fiere şi venin

Frumos ca o studentă maoistă

Şi negru ca pădurea din katyn

 

Să dea la dracu toată elocinţa

Pierind apoi de propriul său ecou

Poetul braţ la braţ cu neputinţa

La ora asta cântă în metrou

 

 

Cu ochi apoşi şi înrăiţi de câine

Un cîine răpciugos şi fumuriu

Şi ce adună astăzi pradă mâine

Pe-o pâine şi o sticlă de rachiu

 

III.

Cu bărbile mâncate de rugină

Cum adăstăm parcă lipiţi de bar

În crâşmă – ca-ntr-o ruină de uzină –

Pătrunde ruina unui proletar

 

Asemenea pictaţilor pe ziduri

Sub şapca lui boţită de velur

El parcă poartă fabrica în riduri

Şi comunismul scris pe bătături

 

Şi-n ochi cu-o mahmureală cenuşia

Scobindu-şi buzunarul îndelung

Comandă cea mai ieftină tărie

Iar masa crâşmei i se pare strung

 

Iar după trei cinzeci şi încă una

Boscorodind ceva încetişor

Îşi scoate şapca să salute luna

Ce i se pare piesă de tractor

 

Şi-i cald în crâşmă ca-ntr-o clocitoare

Iar ce vedem ni se năzare vis

Acum când toată clasa muncitoare

S-a dus încet-încet în paradis

 

Şi-n discoteci unde coboară seara

Precum un iz de bitter amărui

Într-un tricou pictat cu che guevara

Se simte bine puiul de burjui

%d blogeri au apreciat: