Arhivă pentru revista luceafarul

Poeme in Luceafarul de dimineaţă

Posted in Uncategorized with tags , , on martie 8, 2010 by Octavian Soviany

mi-a apărut un grupaj de poeme  in revista Luceafărul de dimineaţă.

1. mihai

E

pe jumătate

cărunt.

Varsă scrumierele,

adună sticlele şi

paharele goale.

Mătură

şi  spală pe jos,

spală şi mătură.

Câteodată cerşeşte ţigări.

Râgâie a ceapă şi a

salam ieftin.

Iar seara se uită la

lună ca la o

jimblă mare şi

proaspătă de secară.

Apoi pescuieşte

de pe buza unui pahar

un gândăcel auriu

care mişcă uşor

din elitre.

2. inginerul

În noaptea când a

murit inginerul

nici o stea nu s-a

clintit de la locul ei.

Beţivii din rahova

au băut ca de obicei

până la ora închiderii.

Au bătut încruntaţi

cărţile de şeptic

ameninţându-se pe

furiş cu cuţitele.

Nu se vedea nicăieri

nici servieta lui jerpelită

în care-şi purta diploma

pe care obişnuia

să o treacă din

mână în mână,

urlând că a fost

inginer şi

şef de şantier.

Nu-l credea nimeni.

Se obişnuise să fie

umilit şi bătut.

Acum probabil că

îi arată lui Dumnezeu

diplomele lui zdrenţuite

şi îi cere

– dacă se poate –

o cinzeacă de vodcă.

3. emil

emil a murit îngheţat

într-o noapte de iarnă

pe scările unui bloc.

Avea cancer la gât

şi cu vocea lui şuierată

care parcă venea

de undeva din sierra morena

povestea de

generaţia lui nichita şi de

spectacolele lui pintilie.

Spunea că moartea

e o sală de cinema

cu ecranul cernit

unde plasatoarele poartă

insigne naziste şi nume

celebre de lagăre.

Când şi-a dat sufletul

tocmai visa o secvenţă

dintr-un film de

tarkovski.

În buzunar i-au găsit

trei ţigări scuturate

şi o fotografie îngălbenită,

cu dedicaţie,

de la clody berthola.

restul puteti citi aici

Publicitate

valeriu mircea popa, bijutierul

Posted in Uncategorized with tags , , , , on noiembrie 7, 2009 by Octavian Soviany

1e83

un prieten si un artist interesat de interferenta artelor. iata ce frumos spune in recentul sau interviu in Luceafarul:

Care e relaţia dvs. cu lumea literară? 

Politicos distantă. Nefiind filolog, având un alt mod de a scrie, alt stil, alte rădăcini, alte preocupări, am rămas mereu un outsider. Unul din underground. De fapt, relaţiile au fost relativ normale până când am luat cele două premii ale Asociaţiei Scriitorilor. Apoi s-a spus despre mine că aş fi un jidan împuţit, un legionar, un securist. Mai exact, că sunt colonel în Serviciul Contrainformaţiilor Armatei. Am rămas cu gura căscată. Nici nu ştiam ce-i aia. A trebuit să-l întreb pe un vecin. Cam asta i se întâmplă unuia care nu e în „gaşcă” atunci când, pe merit, primeşte un premiu. Asta e o metodă. Cealaltă, mult mai eficace, este să te faci că nu există. Să îi ignori cărţile. Cam ăsta e tratamentul care mi se aplică acum. Ei şi? Uite, eu cred că un text poetic conceput cu talent nu are cum să dispară. E ca o fiinţă care a preluat ceva din vibraţia celui care l-a scris. O să dau un exemplu: pe o tavă/ printre cuburi de gheaţă/ eu îţi dăru­­iesc proprii mei ochi/ ca să văd prin tine/ cum curge sângele când dormi/ cum îţi deschizi pulpele/ şi ai vrea să fii linsă de lupii din aer. Nu e frumos? Nu e mai „erotic” decât porno- poemele pe care le întâlneşti acum prin revistele literare? Sunt versuri scrise de Virgil Teodorescu, prin anii ’30-’40.

restul interviului la sursa

si aici puteti citi cronica mea Cameleonul memoriei la cel mai recent volum al sau de poezie, cu totul special : Bijutierul si alte poeme care nu exista.

%d blogeri au apreciat: