ce-am mai citit (selectiv)
vladimir sorokin – kremlinul de zahăr
în stilul lui obişnuit. acceptabil. dar n-am căzut pe spate de admiraţie.
vladimir sorokin – inimile celor patru
nu mi-a plăcut. o istorie tenebroasă şi violentă, din care nu pricepi mare lucru.
iuri mamleev – ceilalţi
metafizică prăbuşită în derizoriu. prilej de a reciti sectanţii – replica, în registru de farsă sinistră, a demonilor lui dostoievski.
john updike – centaurul
un admirabil roman despre înstrăinare. proiectarea naraţiunii în mitologic mi s-a părut însă superfluă – încarcă romanul în mod inutil.
PS si ma pregatesc psihologic sa revin la Fraţii Karamazov, după aproape 10 ani.
voi ce mai citiţi?
Octavian Soviany 
iulie 16, 2011 la 5:33 am
vad ca nu prea esti „prieten” cu sorokin.
io, zilele trecute, am citit interpretând victima (http://vklvsk.blogspot.com/2011/07/interpretand-victima.html) de fraţii presniakov. acum ma gandesc daca ti-ar fi placut:)
iulie 16, 2011 la 7:47 am
mie mi-a placut „kremlinul”, ca si „ziua opricinicului” – problema unui viitor „de aur” (dar cat se poate de distopic) al unei Rusii euro-asiatice, cu personaje veridice, povesti excelent spuse, „morala” de mare scriitor rus. dar pentru „inimile…” iti trebuie, e-adevarat, stomac. in schimb, „centaurul” nu am reusit sa-l citesc (de fapt, sa trec de pag. 100), e ceva mult prea intelectual si searbad
am citit „harta si teritoriul”, ultimul roman al lui houellebecq, o carte care m-a tinut pana la ultimul rand si mi-a confirmat ca m.h. e in continuare numarul 1 din literatura franceza de azi. recomand cu caldura cartea lui sebald, „austerlitz”, o capodopera pe care o consum in doze mici, terapeutice
iulie 16, 2011 la 8:56 am
da, si eu vreau neaparat sa citesc harta si teritoriul. mi-a povestit alex matei de ea. mi-a placut mh, dar mi-a provocat de fiecare data stari foarte anxioase…
iulie 17, 2011 la 11:01 am
de sorokin am citi doar gheata, care mi-a placut mult, metafora inimii e uimitoare.
feedback-urile hartii si teritoriului nu au fost atat de entuziasmante. cred c-o sa citesc mai particulele.
eu am terminat omul camila de lao she, un uimitor roman chinez al unui clasic modern. acum sunt cu jurnalul lui cartarescu.
iulie 17, 2011 la 11:07 am
si eul-am descoperit pe sorokin prin romanul Gheata, care mi-a placut de asemenea foarte mult.
la MH nici eu nu am citit particulele,doar posibilitatea unei insule si platforma. vreau insa sa recuperez.
nu prea aam citit literatura contempoorana chineza , dar sunt un mare fan la poeziei chineze clasice (Li Tai-pe,Tu Fu)
iulie 19, 2011 la 1:12 am
Trebuie să recunosc că din Sorokin am citit doar „Dimineaţa lunetistului”. Nu am fost foarte harnică la lecturi în ultima vreme. Dar ultimele două cărţi, cea de care trag acum şi cea dinainte au fost scrise de autoare britanice: „Anii” Virginiei Wolf (impresionistă pînă-n măduvă, mă prinde, mă atinge) şi „Dinţi albi” ai lui Zadie Smith, un roman cu nerv şi umor, o adevărată panoramă a lumii britanice contemporane. Plus că a fost debutul pe la 24 de ani, mă sperie asta, dacă mă gîndesc mai că-mi vine să mă las de scris.
Glumesc, desigur.
O să rîdeţi, poate, dar lecturez intens National Geographic şi BBC History şi altă revistă de istorie pe care o am acum undeva la picioarele patului şi nu mă duc să o caut. De fapt, am să închid acum computerul şi mă bag la somn.
iulie 19, 2011 la 7:36 am
Cred că am să vă comentez printr-o postare, dacă se poate?! 🙂
iulie 19, 2011 la 6:55 pm
ok
iulie 19, 2011 la 7:55 pm
am scris ceea ce este „un punct de vedere”, dumneavoastră aţi fost catalizatorul, la fel cum în felul în care berea băută la Praga, la Tigrul de Aur, mi-a dat amintiri de neuitat …