Groşan
ziarul Adevărul relatează o ştire, pentru mulţi, stupefiantă: Scriitorul Ioan Groşan – file de Securitate
este ciudat că această ştire apare tocmai in momentul in care Groşan revenise în prim-planul vieţii literare cu un roman (excepţional dealtfel) în ale cărui personaje caricaturale, poate, foarte mulţi se vor fi recunoscut.
pe scurt, punctul meu de vedere:
nu mi se pare deloc reprobabil gestul sau avand in vedere urmatoarele:
1. avea 19 ani
2. era in armata, in niste conditii inspaimantatoare (stiu asta de la Ţeposu)
3. a fost amenintat cu excluderea de la facultate, si nu ar fi ramas decat un m…uncitor necalificat iar literatura romana ar fi pierdut cu siguranta un mare prozator.
este o ipocrizie si o demagogie nemaipomenita sa faci atata caz de slabiciunile unui tanar derutat si intimidat cand fostii securisti au toti pensii barosane, afaceri prospere si o duc mai bine ca niciodata. masurile represive erau luate de ei , nu de bietii informatori de ocazie, cazuti prada mai mult sau mai putin intamplator, unui instrument diabolic de manipulare. dacă dîm cu pietre în „copiii de mingi”, ce facem cu arbitri? mi se pare clar că CNSAS-ul este doar o fantoşă, într-o ţară în care lustraţia se face după 20 de ani, atunci când trebuie şi dacă trebuie, în vederea unui show mediatic hilar.
Groşan este, a fost si va fi prietenul meu.
1. avea 19 ani
2. era in armata, in niste conditii inspaimantatoare (stiu asta de la Ţeposu)
3. a fost amenintat cu excluderea de la facultate, si nu ar fi ramas decat un m…uncitor necalificat iar literatura romana ar fi pierdut cu siguranta un mare prozator.
este o ipocrizie si o demagogie nemaipomenita sa faci atata caz de slabiciunile unui tanar derutat si intimidat cand fostii securisti au toti pensii barosane, afaceri prospere si o duc mai bine ca niciodata. masurile represive erau luate de ei , nu de bietii informatori de ocazie, cazuti prada mai mult sau mai putin intamplator, unui instrument diabolic de manipulare. dacă dîm cu pietre în „copiii de mingi”, ce facem cu arbitri? mi se pare clar că CNSAS-ul este doar o fantoşă, într-o ţară în care lustraţia se face după 20 de ani, atunci când trebuie şi dacă trebuie, în vederea unui show mediatic hilar.
Groşan este, a fost si va fi prietenul meu.
PS culmea coincidentei, in ultimul numar din Tribuna tocmai i-am facut o cronica la „Un om din Est” unde vorbeam despre caracterul carnavalesc al comunismului romanesc. dar iata ca acest carnaval continua nestingherit.
PS 2 astăzi, 26 ianuarie, Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 93 de ani.
Octavian Soviany 
ianuarie 26, 2011 la 9:07 am
După cum reiese din articol, nu există nici o notă informativă prin care Groşan să fi făcut rău cuiva (cea privitoare la inexistentul „conferenţiar M.” fiind inventată).
În plus, refuzul de a colabora, din 1978, de la terminarea facultăţii, e realmente un act de curaj. Aşa încât ar fi fost mai OK ca titlu „Scriitorul Ioan Groşan n-a colaborat cu Securitatea”.
ianuarie 26, 2011 la 3:28 pm
da, exact! colaborarea nu reiese de nicaieri. e clar ca scopul a fost exclusiv denigrarea sau nasterea suspiciunii.
ianuarie 27, 2011 la 12:32 am
Nu de securistii de ieri ma tem. Incet, foarte incet, mult prea incet… dar, se duc.
De securistii de azi ma tem.
Securistii de ieri erau peste tot. Dar „la vedere”. Fiecare institutie, universitate, club sportiv, chiar si Biserica isi avea securistul „acreditat”. Aceste facea „vizite” periodice pe la institutia din „subordine”. Mesajul era fara echivoc: „- Sunt aici! Sunt cu ochii pe voi. A clipit careva? Nu? Bine… Cee? Tu? Hai cu mine!” Cel putin, stiai la ce sa te astepti. STIAI pe cine ai voie si pe cine NU ai voie sa pamfletezi. Decizia iti apartinea.
Si securistii de azi sunt peste tot. Invizibili. Si parca mai multi. Tot mai multi. Din ce in ce mai multi.
– Pana cand?
– Pana cand, ce?
ianuarie 27, 2011 la 2:46 am
Ioan Groșan este un scriitor bun și prietenul și al meu. El trebuia să spună în 1990…92…94, nu știu cînd, dar din vreme: am făcut un lucru urît în 1974, am fost amenințat și am cedat, m-am retras în 1978. Dacă vreți, mai vorbiți cu mine, dacă nu, nu. Cît despre realitatea amenințării – cunosc foarte mulți oameni care nu au colaborat deși s-au făcut presiuni asupra lor începînd cu părinții mei, (și asta în timp ce bunicul meu era în închisoare, deci aveau imaginea a ce se poate întîmpla și aveau un copil). Ei au refuzat și să intre în PCR. Au fost ținuți pe linia a 2-a, n-au fost lăsați în Occident dar nu i-a dat nimeni afară din fac. sau serviciu. Nu cred că în 1974 mai ales sau chiar in 78 refuzul aducea un risc major.
Apoi cînd Eugen Uricaru, tot scriitor, a fost linșat că a colaborat nu l-a apărat nimeni. Nici măcar Ioan Groșan. Și poate că așa era drept. Dar să judecăm egal în situații egale. Încă un pic și rezultă că noi care n-am colaborat sîntem niște ticăloși, iar turnătorii niște biete victime.
ianuarie 27, 2011 la 9:12 am
daca ar fi sa ducem judecata morala la extrem (ca Herta Muller, care a invatat bine lectia germana a intrasingentei pana in panzele albe) prin lipsa de actiune, obedienta, tacere etc cu totii am fost mai mult sau mai putin niste colaborationisti.
eu as crede ca e mai bine sa punem accentul nu pe acceptul lui Grosan ci pe refuzul sau de mai tarziu. in ceea ce priveste situatia lui Uricau sau C Ivanescu cred ca aveti dreptate, s-a exagerat.
ianuarie 31, 2011 la 10:58 am
Groşan e şi prietenul meu, la-m sunat şi i-am zis că mai bună reclamă gratuită pentru cartea lui nici că se putea! A râs şi mi-a mulţumit că văd problema din această perspectivă. Era, totuşi trist, preocupat, măhnit. Cei care se grăbesc să-l condamne sunt parcă, suspect de vehemenţi…
Groşan are un răspuns pe care noi îl aşteptăm cu nerăbdare: volumele 2 şi 3 la roman. Şi, desigur, păstrarea unui echilibru care, din câte îl cunosc, este de natură fundamnetală la el…
poate ai timp să vizitezi şi blogul mei adiparvu.blogspot.com
Mulţumesc!
decembrie 4, 2011 la 8:38 am
bietul grosan!
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Motivare_magistrati-_scriitorul_Ioan_Grosan_este_informatorul_-Radu_Greceanu_0_601140150.html