am fost un copil reusit? (18)

Bunică-mea, despre care am tot vorbit în rîndurile de faţă, nu era, de fapt, bunica mea adevărată, era o mătuşă a maică-mii. Mama îşi pierduse părinţii de timpuriu. Tatăl ei, un ungur din secuime, se numea Ráduly Mihály şi avea un atelier de croitorie în Sfântu Gheorghe. Era o fire boemă, îi plăcea să bea şi adesea i se întîmpla să doarmă peste noapte pe cimentul din atelierul de croitorie. De aici i s-a tras probabil şi moartea: s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit la 30 de ani, lăsând în urma lui trei copii: pe mama şi doi băieţi: István şi Béla. Pe Pista-bacsi am apucat să-l cunosc şi eu; Béla a murit de copil de nu ştiu ce boală de oase şi tot ce am aflat despre el e că avea un talent deosebit la desen.
De pe urma lui Ráduly Mihály au rămas câteva relicve de famile: nişte cărţi poştale expediate de pe Frontul Balcanic (căci a luptat în Primul Război) dar mai ales un carnet legat în catifea vişinie, în care scria poezii… Avea un scris pe cât de frumos pe atât de sofisticat, care semăna surprinzător de tare (voi avea revelaâia asta mult mai târziu) cu… scrisul lui Cezar Ivănescu.
Bunica maternă (după numele de fată Toma Maria) era româncă din Ormeniş, a lucrat la fabrica de ţigări din Sfântu Gheorghe şi a murit de asemenea de timpuriu de septicemie.
Maică-mea şi a petrecut primii ani de copilărie la Sfântu Gheorghe şi am înţeles că era foarte simpatizată de o baroneasă locală autentică, înrudită cu faimoasa familie Banfy…După ce părinţii ei s-au prăpădit, a fost înfiată de mătuşa de la Braşov, Feller Elena (cea pe care o numesc aici bunică-mea), a făcut şcoală la călugătiţe, a fost o elevă recalcitrantă şi indisciplinată, iar în cele din urmă a abandonat învăţătura, intrând ucenică într-o croitorie.
Se pare aşadar că acul şi degetarul fac parte din zestra mea genetică, deşi personal nu sunt în stare să cos nici măcar un nasture.
Şi dacă tot am început să vorbesc despre bunici, voi spune două cuvinte şi despre părinţii tatălui meu,despre care ştiu tot doar din legendele de familie. Bunicul, Teodor, împreună cu fraţii lui, Alecu şi Petrică, venise la Bucureşti din Albania, probabil din pricina unei poveşti de răzbunare (faimoasele poveşti de răzbunare albaneze despre care scrie Ismail Kadare), căci la Bucureşti şi-a luat numele de Soviany…Nu ştiu (nu ştia nici tata) care era adevăratul său nume de familie. Conform cronicilor nescrise ale familiei Soviany (Sovjan) este o mică localitate din Albania, iar legenda mi-a fost confirmată recent de prietena şi traducătoarea mea Vanina Bojikova: localitatea respectivă există. Şi n-aş vrea să mor înainte de a apuca să fac o vizită la…Soviany!
Dspre bunica paternă ştiu foarte puţine lucruri: se numea Ioana, era aromâncă, a murit şi ea tânără şi (i-am văzut forografiile!) era foarte frumoasă…
Pe scurt, cam aşa se prezintă pedigriul meu. Sunt o amestecătură de neamuri, predominantă fiind totuşi gena românească sau, dacă vreţi, cea balcanică.
Iar aici în Balcani identităţile etnice sunt atât de incerte!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: