din scrisori din arcadia

5 aprilie

În rezervă

 

Mă gândesc la pachetele noastre de chesterfield roşu

 

Vecinul de cameră

are nişte caiete

pline de maxime

şi nu-şi ia

niciodată medicamentele.

Le ascunde sub limbă.

Când nu avem ţigări

aşteptăm să

ni se aducă ţigări,

pe care apoi

le devorăm lacom.

Niciodată n-am fumat cu

Atâta avidi-

tate. Afară

o făceam ceva mai a-

ristocratic,cu

pauzr lungi între

fumuri, niciodată

până la filtru.

Mă gândesc la

pachetele noastre

de chesterfield roşu,

la serile când

prefăcându-se că

vor săapuce bricheta

degetele mele

îţi atingeau pe furiş

mâinile. Acolo fumatul

devenise aproape

un ritual amoros.

Aici se fumează

necontenit. 24 de ore

din 24. Iar fumul ţigărilor

poate să ia

forme ciudate, de exemplu

forma unei corăbii.

Spune, petre,

îi strig

vecinului de rezervă,

ce-ai face

dacă ai avea o

corabie?

Eu am

iubit

odinioară o poloneză

tristă ca

vistula.

 

petre

nu spune nimic.

Tuşeşte şi

scuipă pe duşumea.

Şterge flegma cu

vârful

papucului.

Îţi iei sau nu medicamentele,

e totuna.

Te bărbiereşti sau nu,

e totuna.

Bine că mai avem

un pachet de ţigări.

Bine că dincolo

de gardul spitalului

autobuzele trec prin berceni

ca nişte corăbii cu

mirodenii.

Bine că asistenta

are picioare  frumoase.

Bine că ni se îngăduie să

fumăm 24 de ore din

24

 

Fumez

şi-mi privesc degetele. Au

o culoare nesănătoasă. Sunt

degetele pătate de nicotină

ale unui fumător

înrăit. Seamănă

cu zece soldaţi de

plumb. Cu zece bilete

vechi de tramvai.

Nimeni nu bănuieşte

că ele pot să

săvârşească miracole.

Că-ţi pot face mâinile să se

lichefieze şi

genunchii să-ţi tremure.

Să extragă din corpul tău

vibraţiile cele mai grave şi

mai subtile. Să facă din el

o pianină de aer, iar din picioarele tale

nişte flaute. Fiecare

din ele

mângâie altfel,

dar orgasmul lor

e mereu mov.

Niciunul

nu te doreşte la fel.

Aceste degete

te citesc şi te scriu.

Ele ţi-au transformat

adeseori sexul

în irisul unui ochi

de culoarea azurului,

descoperind în corpul tău

teritorii încă virgine,

căci nicio femeie

nu e deflorată vreodată în întregime.

Sunt degetele unui poet

care scrie pe carne

şi nu pe hârtie.

Zece degete mai sensibile

decât ale hoţilor de

buzunar din tramvai.

Zece degete

pe care tu le faci să apară

ca pe nişte coarne de melc

din teaca lor cenuşie de piele.

Degetele unui apaş

care ţin pixul

ca pe-un cuţit.

Zece

vârfuri de

sabie, făcându-te o femeie cu

himen de apă.

Ascultă, petre,

îi strig

vecinului de rezervă,

simţi ce miros

neruşinat de femeie

emană în noaptea asta cearşafurile

şi pernele?

Filamentele becului

au intrat în erecţie şi

peste puţin vor începe să

ejaculeze,

iar autobizele trec prin

berceni ca nişte uriaşe

femele de

cangur.

petre tace.

Poate se masturbează sub pătură.

Poate se gândeşte la

picioarele asistentei şi

visează un

elefant roz.

petre, hai să fumăm,

hai să nu mai aşteptăm nicio

corabie, hai să fim caşti.

De ce dracu nu-ţi scoţi

mâinile de sub pătură,

dobitocule?