verlaine – inchisorile mele (trad. o. s.)

Rue Chaptal. Aproape de colţul pe care îl face cu rue Blanche, cum vii dinspre Notre-Dame-de-Lorette. Un grilaj monumental şi o curte pavată, care duce spre sala de mese a pensionului L. …Pe dreapta, o uşiţă îngustă, îngăduind intrarea în interiorul clădirii, iar, agăţate de o parte şi de cealaltă, două panouri negre, pe care stăteau încrustate cu litere de aur numele ştiinţelor şi artelor ce puteau fi învăţate în aşezământul acela. Un perete uriaş, purtând, în caractere oficiale pe jumătate şterse de intemperii, interdicţii parcă interminabile, legate, în virtutea cutărei sau cutărei legi din cutare an care trecuse de mult, de ţinerea la vedere şi depozitarea gunoaielor, iar în spatele acestui perete, depăşindu-l în înălţime cu vreun metru şi jumătate, construcţiile scunde ale sălilor de studiu şi dormitoarelor.

Toate acestea au dispărut cam de cinci sau şase ani, pentru a le face loc, nici nu se poate altfel, unor minunate case de raport,  numărând treizeci şi şase de caturi de la înălţimea solului.

Acolo mi-am început „studiile” cu multă vreme în urmă, după ce învăţasem să citesc, să scriu şi să socotesc (prost) într-o mică şcoală elementară.

Eram în clasa a şaptea la liceul Bonaparte, unde eram duşi de la pension de două ori pe zi; dar, pentru că rămăsesem puţin în urmă din cauza unei inflamaţii a mucoaselor, primeam teme suplimentare, iar cel care încerca să ne bage în cap (căci eram mai mulţi, printre care şi nişte veşnici codaşi, printre care însă nu apucasem încă să mă număr şi eu) câteva din regulile limbii latine era dascălul de la institut, părintele L., care dovedea destulă răbdare cu noi, deşi uneori (aşa cum voi arăta) i se mai întâmpla să-şi iasă din pepeni.

Rosa, adică roza, nu prea mai avea niciun mister pentru mine; puer bonus, mater bona, pensum bonum – cu atât mai puţin. Am trecut, nu fără dificultăţi şi prin strâmtoarea primejdioasă a lui qui, quae, quod şi, aşteptând teroarea, care se anunţa deja – colţurile de stâncă  ale unei din fericire încă îndepărtate sintaxe – eram la conjugarea a doua a verbelor active.

Apoi într-o zi i-a venit rândul lui legere.

Am încă în faţa ochilor decorul acestor matineuri mai degrabă plictisitoare pentru nişte ştrengari abia înţărcaţi, aşa cum eram noi. Un cabinet mobilat cu un birou masiv, cu un fotoliu cu spătarul de acaju, un jilţ îmbrăcat în piele, o bancă şi o în masă prevăzută cu câteva găuri în care erau fixate nişte călimări de plumb spre folosinţa  „elevilor” care eram pe vremea aceea. Din când în când lecţiile erau întrerupte de apariţia unui toboşar al Gărzii Naţionale, care purta o bonetă neagră cu borurile în carouri şi cu pomponul roşu şi alb, venea să aducă vreun raport , în josul căruia dascălul nostru – care avea gradul de căpitan adjutant-major – îşi depunea iscălitura, apoi dispărea făcând un salut militar, la care părintele L. răspundea ridicându-şi calota de catifea tivită cu mătase albastră.

Iar în ziua de care spuneam:

-Verlaine, conjugă legere

-Lego – citesc, legis – citeşti etc.

-Bine. Imperfectul?

-Legebam – citeam etc.

-Excelent. Perfectul?

Eu, care aveam proaspăt tocită conjugarea întâi, am spus:

-Legavi

-Legavi?

„Lexi” – mi-a şoptit atunci un coleg mai „tare” la latină decât mine, cu cea mai deplină bună credinţă.

Iar eu, foarte sigur de mine:

-Lexi, domnule.

-Legavi! Lexi! – urlă literalmente magistrul, înălţându-se pe tocul tălpicilor, roşu, aproape cu spume la gură, în timp ce halatul de casă bleumarin cu căptuşeală capitonată roşie plutea în jurul picioarelor sale destul de subţiri şi uşor atinse de reumatism, iar o legătură de chei aruncată cu toată vigoarea atinse  peretele, puţin mai la stânga de capul meu, pe care mi-l apucasem cu amândouă mâinile şi încercam să mi-l înfund între umeri, urmată imediat de un dicţionar de Noël şi Quicherat aproape cât un Bottin, ce veni să se izbească în dreapta capului meu de peretele cu pricina. O dublă stângăcie cu siguranţă intenţionată.

Şi după câţiva paşi, tremurând de o mânie poate sinceră, strigă:

-La arest, domnule!

Făcu să sune un clopoţel şi un „pedel” (de fapt elevul de serviciu în curte, care era un fel de „bun la toate” şi primise porecla de Suge-Fitil din cauza lămpilor pe care avea sarcina să le aprindă în sala de studiu) îşi făcu apariţia.

-Condu-l la arest pe leneşul ăsta.

Şi iată-mă la arest, cu legere pe care trebuia să-l scriu de zece ori, avându-i dinainte formele din franceză. Celula era de altfel acceptabilă, luminoasă, fără şobolani sau şoareci, fără zăvoare (era suficient să se răsucească de cheie); aveai unde să te aşezi şi – spre nenorocul meu – aveai şi pe ce să scrii. Am ieşit de acolo după două ore care au trecut repede, probabil nu mai savant decât fusesem înainte, dar cu poftă de mâncare (pe care mi-am astâmpărat-o numaidecât), cu dragoste de libertate (ce mare lucru este independenţa!) şi – cine ştie? – cu acel spirit de aventură care, odată scăpat din hăţuri, mi-a adus tot felul de pocinoage.

Care au fost impresiile mele din timpul acelei captivităţi în miniatură? N-aş putea fireşte să le precizez acum, la ceasul vârstei mature, după atâţia ani şi atâtea zăvoare puţin mai redutabile care mi-au restrâns libertatea din tot felul de pricini printre care s-a numărat şi aceea că am abuzat de conjugarea despre care era vorba mai sus, dar umila anecdotă pe care tocmai v-am povestit-o n-ar putea să fie întâmplător un simbol? Nu reprezenta ea oare atunci anunţul premonitoriu şi presentimentul tuturor nenorocirilor pricinuite de lectură? Nu m-a însemnat  pe frunte încă din copilărie cu cuvintele savurosului şi detestabilului Vallées: „Victima cărţii”, care, traduse într-o bună latină, s-ar citi legi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: