asta vara pe la mijlocul lui iulie am participat la un inedit eveniment medieval in Brasov, orasul meu natal si de suflet alaturi de Clujul studentiei.
iata cum povesteam eu anul trecut (in revista Flacara a lui Galatanu) ce a fost acolo. o sa ajung si anul asta prin 20 si ceva iulie in Bv si nu stiu daca va mai fi editia a II-a. nu am auzit nimic despre asta. daca stiti ceva dati de stire. sper ca da. sa dam si noi macar o data dovada de consecventa in ceva bun…
Braşovul a provocat Sighişoara
De la o vreme Braşovul încearcă să-şi valorifice tot mai mult (vitalizat şi de prezenţa fondurilor europene) potenţialul turistic şi zestrea medievală. Vechile fortificaţii ale cetăţii (până nu de mult – nişte simple dărâmături) sunt recondiţionate minuţios, Turnul Negru şi Turnul Alb devin puncte de interes muzeistic, pe aleile de sub Tâmpa se refac zidurile şi bastioanele… Iar mai recent, alături de alte foste cetăţi medievale (Râşnov, Bistriţa, Tâtgu-Mureş), oraşul îi aruncă o provocare Sighişoarei - care găzduieşte, de ani buni, cea mai cunoscută manifestare de acest gen - organizând ( în perioada 20-22 iulie) ”Sărbătorile medievale ale Braşovului”. Un proiect ambiţios, care, în ciuda câtorva derapaje organizatorice, inerente poate tatonărilor de început, a reuşit, de la prima ediţie, să conecteze un public pe cât de numeros pe atât de eterogen, la pitorescul şi poezia secolelor trecute.
Afişe roşii, răspândite pretutindeni prin oraşul unde mă aflu întâmplător, lacom de aer proaspăt şi de răcoare, promit trei zile de fiestă medievală. Arena Liceului Sportiv de la poalele Tâmpei , Bastionul Ţesătorilor (cu extraordinara lui acustică), străvechea poartă a Ecaterinei, sediul Bibliotecii Judeţene şi al Arhivelor Statului urmează să fie teatrul acestor manifestări care cuprind cam de toate: o paradă a cavalerilor şi a domniţelor, expoziţii de carte veche şi de arme medievale, spectacole şi concerte, ospeţe cu bou la frigare, tarabe ale meşterilor medievali, proiecţii cinematografice şi focuri de artificii…
Îl întâlnesc pe scriitorul Ion Topolog, care se numără printre organizatori. Domnia sa îmi vorbeşte cu mândrie despre acest proiect – în care au fost investite serioase fonduri europene. Se urmăreşte promovarea valorilor locale şi a multiculturalismului sub forme cât mai originale şi aud (pentru a nu ştiu câta oară) numele unui reprezentant al municipalităţii: Aristotel Căncescu. După ce a fost profund implicat în proiectul de recondiţionare a fortificaţiilor de sub Tâmpa şi Warthe, acesta a avut şi iniţiativa ”Sărbătorilor”, prin care uriaşul potenţial turistic al oraşului încearcă să-şi găsească o nouă valorificare.
Cele mai multe manifestări s-au desfăşurat pe Arena Liceului Sportiv, foarte aproape de Bastionul Ţesătorilor şi de sala Olimpia – prima sală de sport a Braşovului, datând de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. Împodobită cu stemele breslelor şi cetăţilor, arena e încă din prima zi teatrul unui turnir unde se înfruntă, sub privirea ”galeşelor domniţe”,dar şi în vecinătatea nelipsitelor tarabe cu bere şi mici, cavaleri de Râşnov şi Homorod, dintre care unul (amănunt pitoresc!) trage, în viaţa de toate zilele, clopotele de la Biserica Neagră. Răsturnarea de pe cal a adversarului e cea mai spectaculoasă dintre probele acestui turnir, la care spectatorii se conectează rapid, în ciuda norilor de praf ce se ridică de sub copitele cailor dichisiţi cu valtrapuri multicolore. Când un cavaler se prăbuşeşte în colbul arenei, fiorii electrizează mulţimea, care se manifestă zgomotos, ca la fotbal sau box, într-o atmosferă mai degrabă de iarmaroc balcanic decât de cetate săsească, iar comentariile, de un comic mai mult sau mai puţin voluntar, ale prezentatorilor, fac ca totul să capete în cele din urmă (dar asta nu deranjează, pentru că intră în regula jocului) un aer de parodie.
După turnir spectatorii au prilejul să se înfrupte dintr-un uriaş bou la frigare care sfârâie şi fumegă ispititor, evocând toate savorile gastronomiei medievale.
Au fost şi două spectacole de teatru, nu lipsite de farmecul şi ingenuitatea reprezentaţiilor din evul de mijloc. Primul dintre ele, Judecata vrăjitoarei spune povestea unei fete acuzate de vrăjitorie, care îşi apără nevinovăţia cu spada şi învinge în luptă un cavaler, primind ea însăşi, în cele din urmă consacrarea cavalerească. Celălalt, Legenda familiei Hirscher, e o istorie braşoveană din secolul al XVI-lea, având-o ca protagonistă pe Barbara, fiica Apoloniei Hirscher. Tânăra (ştiu povestea asta încă din copilărie) cade într-un somn cataleptic, este crezută moartă şi depusă în cavoul familiei, unde un hoţ vrea să-i fure bijuteriile, nu-i poate scoate inelul şi îi taie degetul. Fata se trezeşte, merge acasă, iar mama ei, în semn de bucurie, îi dăruieşte cetăţii impozanta Casă a Negustorilor (Casa Hirscher) care străjuieşte şi astăzi, cu nenumăratele sale arcade, Piaţa Sfatului, adăpostind - printre altele – restaurantul ”Cerbul carpatin”. Reprezentaţia a avut loc la Poarta Ecaterinei (vechea poartă de acces dinspre Schei – singura care s-a păstrat) pe o căldură teribilă, ce şi-a pus amprenta pe jocul actorilor. După spectacol, stau de vorbă cu unul din interpreţi, prietenul meu Andrei Ralea. E obosit, transpirat, dar satisfăcut. Îmi vorbeşte despre condiţiile grele în care s-au desfăşurat, din cauza caniculei, repetiţiile, despre ora nepotrivită la care a fost programată reprezentaţia, dar şi despre credinţa sa în calităţile acestei piese, ce se dovedeşte una cu priză la spectatori.
Plecăm apoi la Bastionul Ţesătorilor unde urmează să concerteze corul operei din Braşov. Construcţia (din secolul XV) are o acustică extraordinară, e un loc ideal pentru concerte de cameră şi spectacole de teatru şi ar putea să fie mai bine valorificată la ediţiile următoare ale ”Sărbătorilor”. Mă gândesc – dacă tot e vorba de promovarea valorilor locale – cât de bine s-ar putea reprezenta aici una din piesele ”medievale”ale lui Darie Magheru – dramaturgul braşovean care aşteaptă încă să fie descoperit…
O expoziţie de arme medievale (la Turnul Alb, care domină înălţimile dealului Warthe şi a fost restaurat tot prin osârdia domnului Aristotel), alta de documente (la Arhivele Statului – fostul Bastion al Fierarilor, unde se păstrează în original celebra scrisoare a lui Neacşu din Câmpulung, dar şi numeroase documente elaborate în cancelariile domneşti ale Munteniei şi Moldovei, cum ar fi bunăoară acela – din secolul XIV – prin care Vlaicu-Vodă le dăruia anumite privilegii negustorilor braşoveni) şi, în sfârşit – o colecţie de carte veche, prezentată în elegantul sediu al Bibliotecii Judeţene, au completat tabloul
manifestărilor.
Nu puteau să lipsească, fireşte concertele, chiar dacă legătura dintre Evul Mediu şi muzica rock e anevoie de descoperit. Poate că organizatorii au mizat pe efectul de contrast dintre silenţiozitatea umbrelor medievale şi risipa de decibeli, care le-a provocat adolescenţilor prezenţi la aceste concerte veritabile crize de epilepsie…Oricum, prezenţa formaţiei Phoenix a umplut până la refuz arena de sub Tâmpa şi a reprezentat un eveniment cu totul sărbătoresc. ”Bătrânii” şi-au amintit cu nostalgie de adolescenţă, iar cei foarte tineri s-au conectat cu entuziasm la atmosfera spectacolului, faimoasa trupă dovedind că este în stare să fie, în mod simultan, ”istorie” şi ”actualitate”, situându-se într-un ”dincolo de mode şi timp”, care constituie girul artei adevărate. Folkiştii (Şeicaru, Baniciu, Ducu Berţi, Socaciu) au venit, la rândul lor, cu lirismul şi poezia – mai apropiaţi poate de ceea ce ar trebui să fie spiritul unor sărbători care îşi spun, totuşi, medievale. Şi cu care trupele gen Blondy (prezente şi ele) nu au absolut nimic în comun.
La sfârşit, când au explodat şi s-au stins focuri de artificii, amintindu-ne că farmecul oricărui spectacol e dat şi de faptul că acesta e trecător, a rămas să ne mai întrebăm ce au învăţat organizatorii din reuşitele şi neîmplinirile celor trei zile de sărbătoare. Proiectul e generos şi trebuie continuat, iar Braşovul a dovedit şi de data aceasta că are spirit de iniţiativă. Le-aş dori însă pe viitor acestor manifestări mai multă personalitate, un specific care să le diferenţieze mai net de alte proiecte de acest gen, cum ar fi Festivalul de la Sighişoara. Şi poate mai puţin kitsch, chiar dacă Sărbătorile medievale ale Braşovului nu se adresează nici pe departe elitelor de esteţi. Oricum, începutul promite, iar entuziasmul lui Aristotel Căncescu poate fi garanţia reuşitelor viitoare. Dar oare asemenea proiecte presupun cu necesitate prezenţa banilor europeni? Singuri, cu mintea şi cu buzunarele noastre, oare nu suntem capabili de nici o iniţiativă? Indiferent însă de toate acestea e stenic să constaţi totuşi că la Braşov se mişcă ceva, în timp ce prin alte părţi domnesc blazarea şi inerţia.
