sărbătorile neputinței (6)

Cu bărbile mâncate de rugină

Cum adăstăm parcă lipiţi de bar

În crâşmă – ca-ntr-o ruină de uzină –

Pătrunde ruina unui proletar

 

Asemenea pictaţilor pe ziduri

Sub şapca lui boţită de velur

El parcă poartă fabrica în riduri

Şi comunismul scris pe bătături

 

Şi-n ochi cu-o mahmureală cenuşie

Scobindu-şi buzunarul îndelung

Comandă cea mai ieftină tărie

Iar masa crâşmei i se pare strung

 

Iar după trei cinzeci şi încă una

Boscorodind ceva încetişor

Îşi scoate şapca să salute luna

Ce i se pare piesă de tractor

 

Şi-i cald în crâşmă ca-ntr-o clocitoare

Iar ce vedem ni se năzare vis

Acum când toată clasa muncitoare

S-a dus încet-încet în paradis

 

Şi-n discoteci unde coboară seara

Precum un iz de bitter amărui

Într-un tricou pictat cu che guevara

Se simte bine puiul de burjui

sărbătorlle neputinței (5)

S-a dus la dracu toată elocinţa

Iar sunetele pier ca-ntr-un abis

Poetul braţ la braţ cu neputinţa

La ora asta umblă prin paris

 

Ca doi apaşi cu creştetele ninse

Şi buzele strâmbate-n chip şi fel

Ei cântă ca armatele învinse

Un cântec melancolic de bordel

 

Ce spune depre viaţă că e tristă

Şi picură de fiere şi venin

Frumos ca o studentă maoistă

Şi negru ca pădurea din katyn

 

Să dea la dracu toată elocinţa

Pierind apoi de propriul său ecou

Poetul braţ la braţ cu neputinţa

La ora asta cântă în metrou

 

Cu ochi apoşi şi înrăiţi de câine

Un cîine răpciugos şi fumuriu

Şi ce adună astăzi pradă mâine

Pe-o pâine şi o sticlă de rachiu

sarbatorile neputintei (4)

Ne-ascundem sărăcia prin mansarde

Şi ne vorbim de-o vreme prin tăceri

Plămânii noştri-s sparţi de bulevarde

De bitum care duc spre nicăieri

 

Şi-n cântecele noastre de oraş

Scheletele cuvintelor sunt roşii

Cămăşi de forţă-i strâng de gât pe laşi

Iar ciuma premiază curajoşii

 

Cu epoleţi frumoşi de mercenar

Când îşi arată printre gratii pumnii

Din tâmpla spartă-a îngerilor sar

Pe tastele computerelor plumbii

 

Prin aburi vineţii de halogen

Care se duc cu mâzga şi cu zloata

Ca versurile unui schizofren

Ce-ncearcă să îşi muşte beregata

 

Şi lângă geam încep să cânte zorii

Privindu-se cu ochii lor saşii

În timp ce năpârlesc stihuitorii

Iar odele aduc a puşcării.

sărbătorile neputinței (3)

Istoria îşi bate peste gură

Cu-o coadă grosolană de topor

Şcolarul leneş – pus să intoneze

La balul curţii gama do major

 

La balul curţii ni se-mpart cartuşe

Şi ni se dă şi dreptul de-a lătra

Cu cheia sol pictată pe drapele

Se cred frumoşi copii cheii fa

 

Visând într-o popotă clandestină

/Oare de unde? Oare pentru ce?/

În timp ce cântă de bandiera rossa

De cuiele din palmele lui che

 

Oraşului obez ca un mercator

Urându-i nopţi lugubre de pârjol

Când spânzurăm un rest de comandante

De şarpele bubos al cheii sol

 

Şi ne străpung tristeţea bulevarde

/Tristeţea ca un mic variete/

Apoi bem vin  într-un local de noapte

Iar vinul pare sângele lui che

sărbătorile neputinței 2

Nu ne iubesc maşinile de scris

E burniţă-n plămânii noştri galbeni

Acum peste infern şi paradis

Cad şiruri paralele de păianjeni

 

Ca nişte oameni trişti cu pălării

Pădurile orbecăie şi-n zare

Încep să ardă focuri purpurii

Pe galbenele tundrei semafoare

 

Iar la sfârşitul dansului apaş

Închişi în noi frumos ca-n nişte sere

Vom fi bufonii marelui oraş

Sau nişte regi goniţi din falanstere

 

Şi-n mâna ta îmbobocind un tril

Surâsul tău o să plodească nuferi

Ca o căruţă dusă în exil

Cu sângele oraşelor pe umeri

 

Cum inimi roz pictate pe fereşti

Te tot mânjesc  cu fiere şi cu bale

Femeia lui ovidiu ce jeleşti

Cu laptele din sfîrcurile tale

 

Pe străzile cu iz de sărăcie

Îngenuncheată-n balegă de cai

Când noaptea are gust de bălărie

Şi nu mai sunt poeţi în walachai

poem

Sărbătorile neputinței (1)

 

Când zarurile cad pe partea stângă

Când aşteptăm o moarte de căcat

Când cremenea pistoalelor asudă

Când viaţa are sânul amputat

 

Când curţile corupte jubilează

Când sângele e galben ca un pai

Când intră leucemia prin lucarne

Când gărzile coboară de pe cai

 

Când craniile iubitelor sunt tunse

Când birturile vând rachiuri mov

Când iurtele au chiciură pe flamuri

Când este bal în bubele lui iov

 

Când rănile aduc a epoleţi

Când hoţii şi vardiştii-s deopotrivă

Când lapoviţa cade pe eroi

Când mestecăm bucăţi de sugativă

poem de constantin virgil banescu (inedit)

Cântec pentru Estera

( 4 )

 

Nu mă pricep să aleg flori

şi nici humeruşi calzi de zeu

dar ochii mei de scarabeu

văd zilnic arca în culori

Prin sevele de sicomor

simt verde trupul tău cordat

suind în dansuri de Şabat

spre cerul greu ca un omor

Prin roşu trupul tău cordat

pătrund în aer de hering

uitându-mă la zei împing

să-mi iasă pruncul mai curat

Uitându-mă la zei, Estera,

pătrund în aer îngeresc

din ochii tăi mai des clipesc

ce sigură mi-e învierea