Suzy Solidor

o cantareata remarcabila a anilor 30. o legenda a avangardei. o dedicatie pentru M.

si

mâine, institutul blecher

Lansari Targul de carte GAUDEAMUS 2009

fiindca sunt unul din lansatoarele sol-aer ale Targului (desi nu e chiar un chin sa prezint autori care imi plac), incepand de maine voi avea un program foarte incarcat. voi spune cateva cuvinte despre oamenii urmatori si cartile lor:

• Octavian Stoica, De-ale gurii din bătrâni, editura Scripta
• Antologia Taberei de creaţie de la Savârşin 2009
• Moni Stănilă, debut, editura Ninpress
• Şerban Foarţă, editura Cartier
• Felix Nicolau, editura Tritonic
• Florin Caragiu, editura Platytera
• Mugur Grosu, editura Vinea
• Gabi Eftimie, editura Vinea

pentru detalii exacte va rog uitati-va si pe http://www.gaudeamus.ro/

si un anunt foarte important:

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009, Târgul de carte Gaudeamus, orele 12³⁰  - lansare, evocare (Standul Editurii Vinea: Nivel 3.20, Stand 215 – Pavilion Central), Constantin Virgil Bănescu (Acelasi cer ce nu e, versuri, o nouă ediţie, cu un grupaj suplimentar de poeme şi fotografii) ne cheamă la ,,ORA DE CRISTAL” a poeziei lui.

Vă aşteptăm să ne fiţi alături!

amintire cu sociu

L-am văzut într-o seară

în mijlocul unei hrube

pline de fum,

pipăindu-şi uşor

ficatul şi pancreasul,

ca şi cum aştepta

explozia unei

mici supernove.

Părea obosit

ca un transatlantic.

Tocmai venea

şchiopătând din

bukowski.

Tocmai începuse să scrie

cu toate organele.

si alte poeme gasiti in revista Orizont din august. sunt obosit.

Ieudul fara iesire

fiindca am auzit aceasta veste extraordinara - reeditarea celui mai bun volum al anilor 90,  de la un cristian - mi-am adus aminte ca am citit si eu un poem preferat din Ieudul fara iesire si am facut o inregistrare. iat-o.

chapeau bas, maestre Pop!

Ştefan Manasia

unul din poetii tineri de care sunt foarte atasat, si pe care il admir foarte mult in ceea ce scrie este clujeanul Ştefan Manasia. de el mă leagă mai mult tăcerea. a fost saptamana trecuta in Bucuresti, a citit duminica la intalnirea moderata de Claudiu Komartin  la Institutul Blecher, dar l-am ratat. i-am gasit insa poemele citite si nu pot sa nu il citez pe cel care m-a tuşat:

poezie

N-am mai avut curaj şi, deodată, inima s-a înnegrit.
Am trecut pe vechile alei în paragină
Dar îngerii locului înfăşuraţi în cârpe şi împuţiţi
Nu m-au mai privit, ca odinioară, cu ochii lor albaştri

De etil. N-am mai avut curaj,
N-am mai avut curaj iar şenilele primăriei au netezit
Faleza, ashramul sufletelor Prodvinalco.
Au acoperit, mai întâi cu moloz, apoi cu beton,

Pe urmă cu bitum, bordeiele de-o frumuseţe insolentă.
Pentru că n-am mai avut curajul de acum trei ani,
De acum şase ani, buldozerele au transformat
Parcul Rozelor în paradisul oamenilor de afaceri.

Tumora asediază creierul oraşului lent
Şi oraşul supurează moloz, bitum, betoane.
Tumora a anesteziat nările:
Stratosfera de smog şi osânză

Poate acum avansa liniştită.
Ştiu că sunt un oriental semiînfometat,
Că mi-e silă de creşterea economică
Şi de suplimentarea pensiilor

Şi de deconspirarea popilor satanişti
Şi de mărirea concediului maternal. O Indie a minţii,
De culoarea şofranului, e tot ceea ce, de la o vreme,
Mai visez.

mai multe aici

Acelasi cer ce nu e

   „…câte n-au fost prea devreme în viaţa mea”

       De la bun început, poezia lui Constantin Virgil Bănescu se singulariza prin aerul ei oarecum atemporal, ca şi cum, întorcând spatele nu numai inovaţiilor poetice de ultimă sau penultimă oră, ci şi „realului” contemporan, care îi preocupă până la obsesiv pe autenticiştii promoţiei, poetul ar fi încercat să se fixeze într-o zonă a arhetipurilor, căutând un fel de limbă primordială a poeziei, care să aibă rigoarea gramaticilor sanscrite. Ceea ce a făcut, din el şi din textele sale, nişte apariţii surprinzătoare în tabloul de grup al liricii 2000, căci aşa cum omul se diferenţia prin gestică, prin vestimentaţie, prin lecturi, dar mai ales printr-o gravitate precoce, prin felul său de a-şi lua în serios textele şi de a se lua în serios pe el însuşi, de toţi colegii  de generaţie, poezia lui ocoleşte drumurile comune, delimitându-şi un teritoriu de unde toate semnalele actualităţii au fost îndepărtate cu grijă şi unde domneşte arhetipalul. 

                            restul puteti citi aici din revista Tribuna

 

cum ar trebui sa arat eu de fapt

dupa ce termin de scris viata lui kostas venetis si inca vreun volum de poeme,

asa as vrea sa imi petrec restul vietii. punct.

aproape de mayerling (fragmente)

Daca te vor găsi

in cuvintele mele,

te vor urî.

Daca nu te vor găsi

in cuvintele mele,

te vor urî de asemenea.

…………………………………………………………………………………

Se apropie nunta cu pulberea,

nunta aceea

imparateasca din mayerling.

………………………………………………………..

hai si incarunteste langa coapsele mele ca un copil obosit

…………………………………………………………………………

Nora îmi

spune la

telefon:”Ce

dimineaţa

plăcuta cu

tine

si cu

îngerii noştri de

tabla”.

……………………………………………………………………………

Copiii

care vor

merge in rai

trebuie

sa aibă

unghii

foarte curate.

…………………………………………………………………………………

Ora

trei noaptea.

Scrumiera

e

plina de

mucuri. Acum

ochii femeilor

au cearcăne

vinete. Acum

gura ta

străluceşte in

întuneric ca

pupila unei

pisici in timp ce

visezi

colturi de

plaja sălbatice.

Când se întuneca,

dragostea mea,

se întuneca

dinspre mine spre tine.

valeriu mircea popa, bijutierul

un prieten si un artist interesat de interferenta artelor. iata ce frumos spune in recentul sau interviu in Luceafarul:

Care e relaţia dvs. cu lumea literară? 

Politicos distantă. Nefiind filolog, având un alt mod de a scrie, alt stil, alte rădăcini, alte preocupări, am rămas mereu un outsider. Unul din underground. De fapt, relaţiile au fost relativ normale până când am luat cele două premii ale Asociaţiei Scriitorilor. Apoi s-a spus despre mine că aş fi un jidan împuţit, un legionar, un securist. Mai exact, că sunt colonel în Serviciul Contrainformaţiilor Armatei. Am rămas cu gura căscată. Nici nu ştiam ce-i aia. A trebuit să-l întreb pe un vecin. Cam asta i se întâmplă unuia care nu e în „gaşcă” atunci când, pe merit, primeşte un premiu. Asta e o metodă. Cealaltă, mult mai eficace, este să te faci că nu există. Să îi ignori cărţile. Cam ăsta e tratamentul care mi se aplică acum. Ei şi? Uite, eu cred că un text poetic conceput cu talent nu are cum să dispară. E ca o fiinţă care a preluat ceva din vibraţia celui care l-a scris. O să dau un exemplu: pe o tavă/ printre cuburi de gheaţă/ eu îţi dăru­­iesc proprii mei ochi/ ca să văd prin tine/ cum curge sângele când dormi/ cum îţi deschizi pulpele/ şi ai vrea să fii linsă de lupii din aer. Nu e frumos? Nu e mai „erotic” decât porno- poemele pe care le întâlneşti acum prin revistele literare? Sunt versuri scrise de Virgil Teodorescu, prin anii ’30-’40.

restul interviului la sursa

si aici puteti citi cronica mea Cameleonul memoriei la cel mai recent volum al sau de poezie, cu totul special : Bijutierul si alte poeme care nu exista.